Iată noul Aston Martin Valhalla în versiunea finală
13.12.2024
        
Distribuie acest articol!   

În sfărșit, noul Aston Martin Valhalla își face debutul în segmentul supercar. După patru ani de așteptare, constructorul britanic a prezentat versiunea finală a acestui model.

Iar dacă e să îl analizăm în detaliu, Valhalla este mai apropiat de Lamborghini Revuelto și Ferrari SF90 decât de mult mai elitistul Aston Martin Valkyrie. Însă, la fel ca acesta din urmă, se bazează pe o propulsie hibrid plug-in.

Aston Martin Valhalla a fost prezentat pentru prima dată la Salonul Auto de la Geneva, în 2019, pe vremea când celebrul producător de supersportive din Gaydon era încă condus de Andy Palmer. De atunci, detaliile au evoluat semnificativ. În primul rând, s-a renunțat la motorul central-spate de la Vanquish Vision Concept Berlinette (prezentat și în Elveția, în acel an).

Designul rămâne relativ apropiat de conceptul inițial, chiar dacă între timp s-au schimbat mai multe detalii. Mai puțin extravagant în ceea ce privește proporțiile, în comparație cu foarte radicalul Valkyrie, Valhalla măsoară 4,72 metri lungime, 2,01 metri lățime (fără oglinzi) și 1,16 metri înălțime.

Sub capotă, acel V6 planificat inițial a fost înlocuit cu un V8 twin-turbo de 4,0 litri, provenit de la Mercedes-AMG, ce pare aproape de cel de pe vechiul Mercedes-AMG GT Black Series. Acest V8 produce 828 CP și 857 Nm și este secondat de un motor electric amplasat în cutia de viteze cu dublu ambreiaj, precum și de alte două motoare electrice, ce antrenează fiecare câte o roată de pe puntea față, fără a fi conectate prin tracțiunea integrală mecanică.

Această configurație face posibilă atingerea unei puteri maxime cumulate de 1.079 CP, pentru 1.100 Nm cuplu de vârf, precum și generarea vectorizării cuplului pe puntea față. Pe puntea spate există un diferențial controlat electronic. Autonomia cu propulsie pur electrică este limitată la 14 km, la o viteză de până la 140 km/h. Producătorul nu a specificat momentan capacitatea bateriei.

Valhalla accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,5 secunde și atinge o viteză maximă de 350 km/h. Apăsarea aerodinamică maximă de 600 kg, obținută de la 240 la 350 km/h prin intermediul sistemelor active, va ajuta probabil la atingerea performanțelor de top pe circuit.

Interiorul arată mai puțin spartan și înghesuit decât cel de la Valkyrie. În schimb, mașina este mult mai grea, cântărind 1,655 kg, în ciuda caroseriei monococă din carbon. Iată de ce acest model este apropiat de Lamborghini Revuelto (1.015 CP la 1.772 kg) și Ferrari SF90 Stradale (1.000 CP la 1.570 kg) decât de cele mai radicale supercaruri de pe piață.

Valhalla va fi produs într-o serie limitată la 999 de exemplare. Prețul de plecare este stabilit la circa 860.000 de euro cu taxe incluse, iar producția sa va demara în al doilea trimestru al anului 2025.


Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!

Distribuie acest articol!