Volvo a prezentat XC40 Recharge, primul sau model 100% electric
23.10.2019
        
Distribuie acest articol!   

XC40 devine primul model electric de serie de la Volvo. Numita Recharge, aceasta versiune dispune de doua motoare cu o putere cumulata de peste 400 CP. Autonomia depaseste 400 km.

Prima masina electrica de la Volvo este modelul XC40, care inaugureaza cu aceasta ocazie denumirea de Recharge, ce va fi folosita pentru versiunile electrificate, deci inclusiv la cele cu propulsie hibrid.

Transformarea este simpla, deoarece XC40 este construit pe platforma modulara CMA, care a fost gandita de la inceput pentru a primi elementele unei versiuni 100% electrice. Acest lucru i-a ajutat pe ingineri sa prevada o structura pentru baterie, situata sub habitaclu, foarte bine protejata.

XC40 este echipat cu doua motoare electrice de 150 KW, unul in partea din fata, celalalt in partea din spate, cu patru roti motrice. Puterea cumulata este de 408 CP. Acceleratia de la 0 la 100 km/h este realizata intr-un timp excelent, de 4,9 secunde, iar viteza maxima este limitata la 180 km/h. Bateria are o capacitate de 78 KWh. Volvo anunta o autonomie de peste 400 km, conform ciclului WLTP. La o statie de 150 KW, o incarcare pana la 80% se poate face in cel mult 40 de minute.

Din punct de vedere estetic, cateva elemente permit recunoasterea lui XC40 Recharge. In partea din fata, vehiculul este dotat cu un calandru aproape inchis, cu un element de culoare pe caroserie. In spate, tevile de esapament au disparut, bineinteles. Modelul va fi disponibil in opt nuante, printre care si un verde crud metalizat. Plafonul negru va fi in versiunea de serie. Jantele vor avea 19, respectiv 20 de inch.

La bord, sunt multe noutati multimedia. Totul este nou pentru aceasta varianta electrica. Functioneaza in sistemul Android si integreaza serviciile Google, in special Google Maps. Google Assistant permite utilizatorului sa activeze vocal mai multe functii, cum ar reglarea temperaturii sau alegerea muzicii si podcasturilor pe aplicatii ca Spotify.

Pretul nu a fost comunicat inca. Volvo are in plan sa lanseze anual cate un model electric, in urmatorii cinci ani. In 2025, constructorul este convins ca jumatate din vanzari le vor constitui versiunile 100% electrice.

Distribuie acest articol!